Importanţa pajiştilor        Importanta economica si ecologica a pajistilor permanente este deosebita; aceste uriase suprafete verzi sunt nebanuit de intim legate de viata noastra si de conservarea mediului in care traim. Astfel, pajistile reprezinta:        1. Sursa de hrana pentru animalele domestice. O mare parte din furajele suculente si fibroase necesare pentru cresterea animalelor sunt obtinute de pe pajistile naturale. In felul acesta, iarba de pe uriasele suprafete de pajisti permanente se transforma, prin intermediul animalelor, in cele mai valoroase alimente – laptele si carnea – si in alte produse animaliere deosebit de pretioase.        In documentele cu privire la dezvoltarea agriculturii se subliniază faptul că pajistile trebuie să constituie principala sursă de furaje pentru bovine si ovine. Orientarea in aceasta directie a furajarii ovinelor si bovinelor reflecta o situatie reala: aceste animale trebuie sa consume, în primul rând, produsele care nu pot intra direct în hrana omului.       2. Habitat şi sursă de hrană pentru animalele sălbatice. Majoritatea speciilor de animale salbatice, de la cele inferioare la cele superioare, indifferent de pozitia pe care o ocupa in lantul trofic, isi au sursa primara de hrana in iarba pajistilor. In felul acesta, pajistilr devin, alaturi de paduri, principalele ecosisteme care asigura supravietuirea speciilor respective si principalul habitat pentru conservarea speciilor – animale si vegetale – amenintate de disparitie.      3. Mijloc de prevenire şi combatere a eroziunii. Ierburile au o capacitate înaltă de absorbţie a apei, de reţinere şi de ridicare a capacităţii solului pentru apă. O pajiste situate pe o panta domoala, cu un covor vegetal incheiat, inalt de 20 cm, retine de circa sapte ori mai multa apa decat un teren arabil asemanator, necultivat si de circa patru ori mai multa decat atunci cand pajistea este suprapasunata (Semple, 1970). Rezulta deci ca pajistile cultivate si folosite rational reprezinta un excelent mijloc de prevenire si combatere a eroziunii solului.      4. Mijloc de îmbunătăţire a structurii şi fertiltăţii solului. După cum s-a arătat mai înainte, sub invelişul de iarbă al pajiştilor naturale primare s-au format cele mai fertile soluri. Acest fapt se datoreşte sistemului radicular fasciculat al ierburilor, care străbate straturile de la suprafaţa solului “legându-l” într-o structură de agregate şi îmbogaţindu-l în substanţă organică. Bacteriile şi nodozităţile leguminoaselor contribuie, de asemenea, la ridicarea fertilităţii solului, prin fixarea azotului atmosferic şi depozitarea lui în sol.

În ţara  noastră, ponderea pajistilor permanente în balanţa furajelor suculente şi fibroase este de circa 35 %. Diferenţa este asigurată prin culturi furajere in ogor propriu şi prin culturi furajere successive.